Am tot scris în ultima perioadă despre utilizarea unui sistem de management al depozitelor (WMS), despre statistici și despre optimizarea utilizării resurselor. Ar trebui însă să discutăm și despre calitatea operațiunilor de depozitare. Calitatea serviciilor logistice din România a crescut foarte mult în ultimii ani și în același timp asistăm la o diversificare a acestora pentru a se apropia cât mai mult de nevoile clientului. Cu toate acestea, în lipsa unor proceduri și sisteme informatice, erorile continuă să se întâmple.
Care sunt “zonele fierbinți” unde se pot face cel mai ușor greșeli?
Zona de picking este, cu siguranță, cea mai expusă, mai ales în condițiile în care avem o gama de produse extinsă și un flux de comenzi foarte mare. În cazul în care greșelile de picking sunt descoperite înainte ca marfa să fie trimisă la client, atunci timpul de lucru se dublează, ceea ce înseamnă o creștere a costurilor. În cazul în care greșelile de pregătire a mărfii nu sunt descoperite, atunci vom avea un client nemulțumit, dar și posibile creșteri de costuri de transport.
Zona de încărcare este un alt punct sensibil. În lipsa unui sistem informatizat, care să genereze automat setul de documente de transport, care să-i ghideze pe operatori și la încărcarea mărfurilor, pot apărea situații în care anumite fișe din seturile de acte se încurcă sau se rătăcesc sau cazuri în care mărfurile se încarcă în transportul greșit. Aceste greșeli atrag după sine riscul de amenzi sau de încărcări ulterioare greșite, mai ales când vorbim despre transporturi de tip LTL.
Cum să îmbunătățiți calitatea serviciilor oferite și să creșteți și eficiența proceselor și productivitatea personalului?
Din experiența noastră, acest lucru se poate face prin standardizarea operațiunilor și prin utilizarea tehnologiei. Existența unor standarde pentru fiecare operațiune face ca managementul să se poată asigura mai ușor că aceste proceduri sunt respectate de fiecare operator, astfel se va menține o calitate ridicată a serviciilor oferite.
Un sistem WMS și utilizarea codurilor de bare este o altă metodă de îmbunătățire și menținere a calității. Confirmarea proceselor prin scanarea codurilor de bare este o practică foarte bună. Astfel, operatorii din depozit vor urma pas cu pas o procedură standard, prin scanarea locației, a numărului de serie, a codului de produs, a etichetelor de transport, etc.
Sunt însă și voci care nu văd necesitatea implementării unui sistem informatic și consideră că încă se descurcă cu pixul și cu hârtia. Că să înțelegeți pe deplin avantajele sistemului WMS, faceți un exercițiu simplu. Verificați, de exemplu, în ultimul an câte erori s-au făcut (note de livrare, comenzi, etc). Calculați un cost pentru fiecare dintre acestea și la final adunați și înmulțiți cu anii de activitate. Folosiți aceste costuri pentru un calcul al ROI pentru posibilele investiții în sisteme WMS.